vineri, 10 august 2012

COLECTIONARI CELEBRI SI MASINILE LOR

Ralph Lauren, Car Collection, by Todd Eberle
Chiar dacă poate fi extrem de costisitoare, colecţionarea maşinilor este o pasiune virilă, prin excelenţă masculină, care animează cele mai pătimaşe minţi în numele carismei, stilului, adrenalinei şi eleganţei. Frank Sinatra, Steve McQueen, Elvis Presley s-au numărat printre cei mai reputaţi colecţionari de maşini din istorie, iar astăzi topurile continuă să fie monopolizate de vedete din zona muzicii, cinema-ului sau fashion-ului.
Iată topul celor mai faimoşi colecţionari de maşini ai momentului:
Locul 5. Brian Johnson, solistul formaţiei AC/DC, cunoscut în rândul colecţionarilor de automobile mai ales datorită impresionantei sale colecţii vintage de maşini de cursă (Royale RP-4, Pilbeam MP84 etc.)
Locul 4. Jerry Seinfeld, apreciat comedian stand-up, actor şi regizor, deţinătorul celei mai mari colecţii de Porsche din lume – Porsche 911, Porsche Boxters, Porsche 550 Spyder, Porsche Carrera GT etc. -  colecţie vizitabilă în vecinătatea aeroportului din Santa Monica, California.
Locul 3. Nick Mason, bateristul formaţiei Pink Floyd, deţinătorul unei colecţii fascinante de maşini rarisime, printre care se numără un McLaren F1 GTR, un Bugatti 35, un Birdcage Maserati, un Ferrari 512 şi mult apreciatul Ferrari 259 GTo din 1962.
Locul 2. Fashion desihner-ul Ralph Lauren cu a sa binecunoscută colecţie de maşini, expusă integral în 2011, la Musée des Arts Décoratifs din Paris, sub titlulL’Art De L’Automobile, iar pentru a enumera câteva dintre piesele sale de rezistenţă: Bugatti Veyron, 2 Ferrari 250 Testa Rossa, McLaren F1LM (una dintre cele mai rare automobile) şi primele Bentley-uri.
Locul 1. Jay Leno, comedian american, cunoscut ca fiind gazda emisiunii The Tonight Show (NBC), dar mai ales ca cel mai invidiat colecţionar de maşini din lume. Imensul garaj al lui Jay Leno adăposteşte sute de maşini de colecţie, între care 14 Bugatti, 12 Bentley, 3 Rolls Royce şi 43 de maşini de cursă.
Sursa: Ask Men

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu